Accidentul s-a produs marți dimineață, în jurul orei 10.00, pe strada Alexandru Ioan Cuza din Brașov, în apropierea Spitalului Mârzescu, transmite corespondentul MEDIAFAX
Primele verificări ale polițiștilor arată că șoferul unui autoturism care circula pe strada Alexandru Ioan Cuza a pierdut controlul volanului, iar mașina a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un autobuz. Șoferul autobuzului a încercat să evite impactul, iar autovehiculul a ajuns pe trotuar, unde a lovit un stâlp de electricitate și s-a oprit în zidul unei case.
„Șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Brașov, care conducea dinspre cartierul Bartolomeu spre Iuliu Maniu, s-a angajat într-o depășire neregulamentară, iar mașina a lovit un autobuz care circula regulamentar din sens opus”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere Brașov, Cosmin Giosanu.
În urma impactului, două persoane aflate în autoturism, respectiv șoferul și pasagerul din dreapta, dar și o femeie de 36 de ani din autobuz au fost rănite și trsnsportate la Spitalul Județean Brașov.
„Cei trei răniți, doi bărbați de 57 și 25 de ani, din autoturism, și o femeie de 36 de ani, pasageră în autobuz, au fost transportați la spital cu două echipaje SMURD și o ambulanță”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja.
Autobuzul implicat în accident aparține regiei locale de transport în comun Brașov, circula pe linia 22 și a fost grav avariat în urma impactului.